cu trenul ...

Mă dau cu trenul spre Zürich, pot spune că după o saptamană de trăit în München totul e nou, cea mai placută experienţă e atitudinea deschisă a colegului meu de apartament, un neamţ foarte tolerant.

Sâmbătă am fost în Alpi, la Mittelwand, în apropiere de Garmisch Partenkirchen, o zonă superbă, am mers pe jos cam o oră până la primul lac de munte din zonă, cam aglomerat pentru gustul colegului aşa ca ne-am oprit doar la un Gasthaus să mâncăm ceva, mie îmi era foame. Am continuat plimbarea, pe drumul însorit, bronzul de munte e sănătos, si am ajuns la al doilea lac. Era soare, si un peisaj de poveste, un fel de „Lord of the Rings landscape”, foarte puţini oameni şi o apă cristalină ... dacă ar fi să continuu ar fi un fel de neverending story.

Seara am fost invitati la cină, nimic spactaculos doar o porţie sănătoasă de germană, asta e ce gust cel mai mult in ultimele zile, germană pe paine, germană cu bere ...

Duminica m-am trezit la 7 a.m. mersesem la culcare foarte devreme aşa că am ajuns sa mă uit la televizor dimineaţa, după o oră de zapping m-am plicitsit şi m-am mutat în bucatarie la calculator ...

Prima tură cu bicicleta în München, m-am dus să cumpăr bilet pentru luni, adică azi; e super să mergi cu bicicleta, da trebe să ai grijă, ca doar nu ai vre-un scut invizibil, da oricum traficul e aşa gândit sa ai loc si tu, biciclistul. Chestia interesantă e că şi cu bicicleta e trafic intens, aşa că trebuie să fii de două ori mai atent.

Dupamasa am mers la un Baggersee (= lac artifical situat intr-o zonă industrială aşa ca să se folosească spaţiul şi să mai înveselească zona cu vegetatie). Apa e mai caldă da’ peisajul e cu totul altul, sincer mie îmi aduce aminte de platformele industriale românesti .... paote îi vine cuiva ideea de a nu mai duce la fier vechi colosii aia metalice, sau sa ii ducă da’ pe terenul ala să mai facă ceva şi pentru destinderea „furnicilor muncitoare ale capitalismului iliescianist”. De data asta chiar am înnotat un pic şi am capatat o tentativă de bronz, mai trebuie să stau la soare 2 – 3 zile şi gata, ca altfel pielea mea de nordic născut in sud-estul europei o să se răzvrătească.

Aseară am ajuns într-un Biergarten, o berărie clasic muncheneza, deşi am avut tentativa să mâncăm cea mai buna pizza italină din oraş, era închis şi singura explicaţie, de altfel glumeaţa a colegilor de plimbare a fost, citez „asta e München”. După cum spuneam la berărie ce poti să consumi decât bere, bere bună; eu sunt acum în plin proces de a-mi rafina gustul în ale berii, sincer nu cred că o să ajung foarte departe ... scoala de savurat vin a bunicului e mult prea veche ca să trec acum pe bere ... Deci am baut bere şi am mancat Sültze, a doua tentativă care după parerea expertă a colegilor de agapă nu e exact ceea ce trebuia să fie, a treia încercare va fi să mi-o cumpăr de la măcelarul din colţ.

M-am trezit cu capul cam greu aş zice da’ după ce m-am spălat pe dinţi am ajuns în parametrii normali de funcţionare ... acum sunt în tren şi sunt în faza observatorului curios.

Amîn drepta mea un bunic simpatic care moţăie fericit, am aflat aşa din zbor, când vorbea cu bunica care stă în faţa lui că merge la Zurich să se plimbe pe munte un pic, super, parca am un deja-vu după ce l-am întalnit pe bunicul de la Timişu de Jos. Singurul meu scop clar definit pe termen lung e să ajung la o vârstă onorabilă şi să pot umbla pe munte în voie ... scopul ăsta e de fapt unul de zi cu zi, că degeaba ajung la vârsta onorabilă dacă nu m-ai pot să îmi port picioarele ... aşa că foarte „goal oriented” trebuei să-mi urmăresc ţelul, pe cât de lumesc pe atât de sănătos.

Lângă mine, adică celelalte trei locuri sunt ocupate de o familie de francezi: mama, tata şi o frantuzoaica tinerică, probabil 11 ani; aproximare foarte largă da’ sunt pe aproape că are brackets. Are niste ochi căprui care mă duc cu gândul la fraţii Grimm cu povestea lor, mai bine si-o alegeu ca model pentru Albă-ca-Zăpada. Partea frumoasă e că mama, care o fi având 40 de ani joacă cu fiica Sudoku ... asta numesc eu familie care îşi educă copilul ... priveşte şi invata imi zice Gimmy.

M-am plictisit ... ar fi momentul să îmi mănânc sandwich-ul cumpărat de la o bavareză zambăreaţă, cu toate că era ora 6:30 a.m. ... m-am luat cu gândurile astea şugubete şi nici nu am privit pe fereastră.

Între timp am aflat că franţuzoiaca draguţă se cheama Natalie; ochii căprui sunt sigur de la maică-sa; mama are aceeaşi sclipire în ochi. Când familia franceză s-a dat jos din tren la St. Galen m-au salutat de rămas bun şi nu m-am putut abtine şi le-am raspuns în franceză … e timpul să stăpânesc partea de „speaking” francezei.

Am ajuns la timp in Zürich Altstetten dar am luat-o pe jos în direcţia opusă. În cele din urmă, tot întrebând am dat peste un neamţ care lucrează la UBS şi are biroul exact langă IBM Schweitz; despre impresia IBM în alt episod.

La dus şi la întors am schimbat in Winterthur, un oraş draguţ, aici am găsit un restaurant italian si am mancat „paste con pesto alla genovesse” şi am schimbat bani la poşta ... Elveţia nu suportă termeni de comparaţie aşa că mă abţin.

M-am învaţat minte şi am mers la supermarket să îmi cumpăr apă şi cum mai aveam câţiva franci care trebuia să îi cheltui am cumpărat patru doze diferite de bere elveţiană, o sa o probez acasă cu colegul de apartament.

La întors nu mai e aşa multă lume în tren, pot să stau comod, să scriu şi să trag cu urechea la cuplul „de peste culuoar”.

Acum e 22:45, trebuia să fi ajuns în München dar elveţienii au avut probleme cu locomotiva, avem 17 minute întârziere, si nemţii şi-ai cerut scuze de vre’o trei ori ... sunt doar plictisit, mi-e foame ...